Gala Premiilor eCommerce ediția a XVI-a,
Câștigătorii Competiției GPeC 2021

Gala Premiilor eCommerce a ajuns la ediția cu numărul 16 și, ca în fiecare an, a premiat excelența în e-commerce pe plan local. 68 de magazine online s-au înscris anul acesta în Competiția GPeC, iar în data de 2 noiembrie 2021 au fost desemnate câștigătoarele.

Timp de 6 luni, magazinele înscrise în Competiția Magazinelor Online GPeC au fost auditate conform celor peste 200 de criterii de evaluare și au avut ocazia să își optimizeze website-urile, implementând recomandările Juriului GPeC format din 32 de specialiști în E-Commerce și Digital Marketing.

În data de 2 Noiembrie 2021, în cadrul GPeC SUMMIT, desfășurat exclusiv online, magazinele care au obținut cel mai mare punctaj la categoria la care au participat au fost premiate la Gala Premiilor eCommerce, a cărei gazdă a fost Andi Moisescu. De asemenea, tot atunci au fost acordate și premiile dedicate companiilor și furnizorilor de servicii și soluții E-Commerce pentru inițiative și rezultate notabile în domeniu, în baza votului Comunității GPeC.

 

WatchShop - Magazinul Anului 2021. RepublicaBIO - cele mai multe premii câștigate la GPeC 2021

Premiile GPeC au fost clasificate pe baza verticalelor de produse comercializate de magazinele online înscrise în Competiție, dar și pe baza grupelor în care au fost încadrate magazinele online în funcție de experiența și tradiția lor în piață, respectiv: Start-Up, Experienced și Professional.

Premiile magazinelor online pe grupe, în funcție de tradiția în piață

Magazinul Anului în E-Commerce 2021: WatchShop.ro

Cel mai bun magazin online la categoria “Experienced”: RepublicaBio.ro 

Best Start-Up in E-Commerce: Gravolo.ro

Premiile magazinelor online în funcție de categoria de produse comercializate

Alimentare și Băuturi: Magazin.LaFântâna.ro 

Auto, Moto și Utilaje: CauciucuriDirect.ro

Bebeluși, Copii, Jucării și Puericultură: Buy4Baby.ro

Bricolaj, Grădină și Unelte: Marcoser.ro

Cadouri: Gravolo.ro

Ceasuri și Bijuterii: WatchShop.ro

Farmacie: Pfarma.ro

Fashion: Meia.ro

Health & Beauty: XpertBeauty.ro

Hobby, Timp liber și Divertisment: CusutșiBrodat.ro

Home & Deco: Somnart.ro

IT&C, Electronice și Electrocasnice: Atu Tech

Produse Organice, Naturale și BIO: RepublicaBio.ro 

Supermarket, Mall, Marketplace: Doraly.ro

Premiile magazinelor online pentru criterii specifice

Voice of the Customer Award (în funcție de scorul acordat de clienții magazinelor nominalizate în platforma feedback.trusted.ro): RepublicaBio.ro

Best Content & Social Media Presence in E-Commerce: Marcoser.ro

Best Mobile Presence in E-Commerce: Zodiacool.ro

Best E-Mail Marketing Communication: Gravolo.ro

Premiul pentru vânzări de calitate ale unui seller eMAG Marketplace din Competiția GPeC: Buy4Baby.ro

Premiile acordate în baza votului Comunității GPeC pentru calitatea serviciilor

Cea mai bună companie de Curierat: FAN Courier

Cele mai bune servicii de Curierat Cross-Border: DHL

Premiul Google ”Made For Youtube”: Lensa.ro pentru campania ”Te vezi bine de 8 ani” (jurizat în baza criteriilor Google care urmăresc calitatea conținutului și eficiența campaniilor video).

Cea mai bună resursă educațională pentru E-Commerce: Academia Gomag

Partenerii care au dus magazinele online către succes

Împreună cu magazinele online desemnate câștigătoare la Gala Premiilor eCommerce 2021, au fost apreciate și meritele Platformelor E-Commerce și ale Agențiilor de Digital care au lucrat împreună cu magazinele câștigătoare:

Despre eveniment

Gala Premiilor eCommerce 2021 s-a desfășurat în cadrul GPeC SUMMIT, ediția de 16 ani. Evenimentul a avut loc în zilele de 1 și 2 noiembrie și a reunit peste 30 de speakeri de top români și internaționali care au furnizat un total de peste 50 de ore de conținut practic pentru toți cei interesați de E-Commerce și Digital Marketing.

În prima zi de GPeC SUMMIT s-au desfășurat 5 cursuri intensive de Online Marketing, SEO, Google Analytics, User Experience și Strategie de Social Media. Acestea au avut o durată de 8 ore fiecare și au fost susținute de unii dintre cei mai apreciați experți din domeniu.

Conferința GPeC SUMMIT a avut loc pe 2 noiembrie, a doua zi, și a reunit pe scena virtuală peste 30 de speakeri, 3 dintre cei internaționali vorbind în premieră pentru publicul din România.


GPeC 2021 este un eveniment powered by FAN Courier

Gold Partner: VTEX

Brought to you by: Orange

Supported by: Google

Silver Partner: Retargeting

Recommended Payment Processor: NETOPIA Payments

Eveniment susținut de: Banca Transilvania, Canopy, Cora, Debonaire, DHL, DWF, eMAG Marketplace, Five Elements Digital, Frisbo, Gebrüder Weiss, GTS Telecom, MOLOSO, Oney, Packeta, Plăți Online, Postis, Poșta Panduri, RTB House, Sameday, SEPHORASimplify

Partener Media Principal: PRO TV PLUS

Radioul Oficial: Kiss FM

Hosting Oficial: Hosterion

Wine served by: Domeniul Bogdan

Gala Premiilor eCommerce 2021 în imagini

Mai jos regăsești câteva imagini de la ediția de anul acesta al Galei Premiilor eCommerce.

De 16 ani răsplătim performanța în E-Commerce-ul Românesc!

A 16-a ediție anuală a Galei Premiilor eCommerce se va desfășura în seara zilei de 2 Noiembrie 2021, când vom răsplăti câștigătorii Competiției Magazinelor Online GPeC și cele mai bune companii din domeniu în cadrul Festivității de Decernare a Premiilor GPeC. Accesul în persoană la Gala Premiilor eCommerce se realizează exclusiv pe bază de invitație, dar totodată festivitatea va fi transmisă LIVE, prin internet, pe canalele GPeC și Pro TV. Gazda Galei Premiilor eCommerce 2021 este Andi Moisescu.

Premiile GPeC sunt printre cele mai râvnite trofee din online-ul românesc, pentru că la noi distincțiile se acordă pe merit, în baza evaluărilor repetate ale magazinelor online înscrise în Competiția GPeC și sunt rezultatul unui efort susținut, al responsabilității, al faptelor. La GPeC premiile nu pot fi cumpărate.

 

Categoriile de premii GPeC 2021

3 categorii principale de premii răsplătesc eforturile tuturor actorilor implicați în piața de E-Commerce care au înregistrat rezultate notabile:

Premiile magazinelor online

Premiile magazinelor online înscrise în Competiția GPeC, acordate în funcție de evaluarea Juriului GPeC

Premiile agențiilor

Premiile agențiilor care au lucrat pentru magazinele online desemnate câștigătoare

Premiile GPeC

Premiile GPeC, acordate companiilor care oferă servicii E-Commerce și au avut rezultate notabile în 2021

Premiile magazinelor online

Se acordă în funcție de punctajele oferite de Juriul Competiției GPeC 2021, în urma celor două etape de evaluare și a celor peste 200 de criterii de jurizare, pentru fiecare grupă și fiecare categorie de concurs.

1. Grupe nominalizate la premii

  • Cel mai bun magazin online din grupa Start-up;
  • Cel mai bun magazin online din grupa Experienced;
  • Cel mai bun magazin online din grupa Professional – Magazinul Anului în E-Commerce.

2. Categorii (în funcție de produsele/serviciile comercializate)

  • Alimentare și Băuturi (ex.: catering, comenzi mâncare, fast-food, fructe, legume, conserve alimentare, ceaiuri, cafea, băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare, dulciuri etc.);
  • Anunțuri (ex.: anunțuri auto, imobiliare, produse sau servicii de la persoane fizice și juridice/classifieds etc.);
  • Articole sportive (ex.: aparate fitness, echipamente sportive, îmbrăcăminte și încălțăminte specifică, ciclism, ski, body-building, accesorii sport etc.);
  • Auto, Moto și Utilaje (ex.: mașini și accesorii, utilaje industriale, piese de schimb, service, consumabile, piese și subansamble etc.);
  • Bebeluși, Copii, Jucării / Puericultură (ex.: articole pentru copii, articole de igienă și sănătate pentru bebeluși, hăinuțe, jocuri, jucării, pătuțuri, cărucioare, leagăne, premergătoare, accesorii etc.);
  • Birotică și Papetărie (ex.: dosare, registre, hârtie, bloc-notes, tehnică de birou, instrumente de scris și corectat, rechizite școlare, consumabile, tipizate, bibliorafturi, echipamente profesionale pentru tipar, accesorii etc.);
  • Bricolaj, Grădină și Unelte (ex.: materiale de construcții, accesorii, bricolaj, diverse scule, finisaje, parchet, lambriuri, gresie, faianță, covoare, uși, feronerie, trimmere, produse și echipamente pentru protecția muncii etc.);
  • Cadouri și Bijuterii (ex.: bijuterii, ceasuri, albume, rame foto, decorațiuni, suveniruri, obiecte de artă, colecții, antichități, cadouri haioase, cadouri personalizate etc.);
  • Cărți, Reviste, eBooks, Muzică și Film (ex.: librării online, edituri, anticariat, cărți de specialitate, ghiduri, atlase, planuri de orașe, ziare, reviste, periodice, portaluri de informare și revistă a presei, cd-uri cu muzică, dvd-uri filme, muzică și filme download-abile, eBooks etc.);
  • Echipamente de Securitate și Supraveghere (alarme, supraveghere video, sisteme anti-efracție, sisteme anti-incendiu, interfoane etc.);
  • Fashion (ex.: îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie intimă, costume de baie, accesorii de modă, confecții și tricotaje, colecții, genți, curele, ochelari de soare, pălării, eșarfe, mărgele etc.);
  • Florării online (ex.: flori, aranjamente forale, coroane de flori etc.);
  • Health & Beauty (ex.: cosmetice, tratamente, farmacii online, suplimente alimentare, produse pentru slăbit, parfumuri, creme, machiaj, loțiuni, geluri, SPA, gene false, centre specializate etc.);
  • Hobby, Timp Liber și Divertisment (articole de vânătoare și pescuit, corturi, bărci, saci de dormit, filatelie, machete, collectibles, activități de relaxare, website-uri de jocuri online, Sex Shop etc.)
  • Home & Deco (ex.: mobilier, home appliances, decorațiuni, perdele, corpuri de iluminat, articole de uz casnic și menaj, cuverturi, tablouri etc.)
  • HoReCa (articole și echipamente profesionale pentru hoteluri, restaurante și cafenele)
  • IT&C, Electronice și Electrocasnice (ex.: calculatoare, componente PC, notebook, telefoane, echipamente audio-video, foto, HI-FI, imprimante, rețelistică, sisteme GPS, software, jocuri PC și console, TV, frigidere, aer condiționat, electrocasnice mici și mari, accesorii etc.);
  • Pet Shop (ex.: hrană și accesorii, produse pentru sănătatea și igiena animalelor, jucării pentru animale etc.);
  • Produse organice, naturale și BIO (alimente bio, produse de uz casnic bio, cosmetice organice etc.)
  • Servicii Online (ex.: asigurări, bilete la spectacole/concerte/filme, consultanță, reîncărcări de cartele pre-plătite, cursuri, servicii electronice plătite, creditare online / servicii financiare etc.);
  • Shopping Club (magazine online exclusiviste care necesită înregistrare ca utilizator pentru a vizualiza ofertele);
  • Supermarket, Mall, Marketplace (magazine cu o gamă diversificată de produse care înglobează foarte multe categorii de produse comercializate);
  • Travel (ex.: produse destinate călătoriilor, genți de voiaj, trolere, rucsacuri, serviete, borsete, rezervări de bilete de avion, vacanțe, sejururi, călătorii, rezervări hoteluri etc.);

Vor fi acordate premii pentru fiecare categorie unde se înregistrează minimum 2 participanți. În cazul în care există domenii de activitate neacoperite de categoriile de concurs, te rugăm să ne contactezi cu propunerile tale. Ne rezervăm dreptul de a înființa noi categorii în funcție de interesul manifestat de participanți.

Premiile agențiilor

  • Soluția e-commerce pe care sunt dezvoltate magazinele câștigătoare (dacă este platformă românească sau sunt soluții internaționale implementate de agenții românești)
  • Agențiile de Digital care au lucrat pentru magazinele câștigătoare
  • Agențiile de creație (în cazul campaniilor online creative)

În cazul în care există și alte tipuri de servicii asigurate de agenții, te rugăm să ne contactezi cu propunerile tale. Ne rezervăm dreptul de a înființa noi categorii în funcție de interesul manifestat de participanți.

*Premiile se acordă doar în cazul magazinelor online care au externalizat serviciile de mai sus către companii românești și sunt desemnate câștigătoare în urma Competiției GPeC 2021.

Recomandăm tuturor agențiilor să își înscrie magazinele online din portofoliu în Competiția GPeC 2021.

Premiile GPeC

Se acordă companiilor furnizoare de servicii și soluții e-commerce precum: companii de curierat, tool-uri pentru e-commerce, agenții specializate în marketing și promovare online, rețele de afiliere, comparatoare de prețuri etc., dar și persoanelor care își aduc aportul la dezvoltarea pieței, jurnaliștilor de specialitate sau oricărei entități / acțiuni menite să promoveze comerțul online.

Premiile GPeC vor fi decernate prin vot consultativ cu reprezentanții industriei și ai magazinelor online.

Tu vei urca pe podium la Gala Premiilor eCommerce?

Festivitatea de Premiere GPeC în imagini

16 ani de GPeC, 16 ani de Gala Premiilor eCommerce, 16 ani de când acordăm cele mai importante distincții în Comerțul Electronic Românesc. Pe 2 Noiembrie ne revedem alături de elita pieței de E-Commerce și Digital Marketing!

Mai jos regăsești câteva imagini de la edițiile trecute ale Galei Premiilor eCommerce.